Guvernul Cioloș trădează Roșia Montană

Timp necesar de citit
2 minutes
Ai citit până acum

Guvernul Cioloș trădează Roșia Montană

Guvernul a anunțat că nu va depune la Paris dosarul de candidatură a Roșiei Montane pentru includere în Lista Patrimoniului Mondial. În cea mai recentă declarație de presă susținută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, acesta a menționat arbitrajul internațional ca principal motiv al neasumării guvernamentale.

La nivel declarativ actualul premier Dacian Cioloș a susținut în repetate rânduri nevoia recunoașterii internaționale a valorii universale a sitului Roșia Montană. Acesta a declarat că va realiza toate etapele necesare în acest sens, creând o așteptare legitimă în rândul opiniei publice privind o dezvoltare sănătoasă a munților Apuseni. In ciuda faptului că dosarul de candidatură a fost finalizat de la începutul lunii decembrie, cu doar câteva zile îniante de încheierea mandatului său, Premierul Dacian Cioloș și-a schimbat diametral poziția punând interesele industriei miniere mai presus de interesul public.

Arbitrajul internațional declansat de Gabriel Resources împotriva României a fost folosit de industria minieră pentru a determina actuala decizie. Potrivit analizei juridice a avocatului specializat în drept internațional, Laurens Ankersmit, “procesul de includere a Roșiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial nu poate fi blocată datorită pretențiilor formulate de Gabriel Resources în arbitrajul internațional deschis împotriva Statului Român. Tratalele bilaterale de investiții semnate de Romania cu Marea Britanie și Canada nu conferă investitorilor niciun control asupra unor asemenea nominalizări”.

În calitatea sa de stat suveran România este pe deplin îndreptățită prin aceste tratate să ia masuri rezonabile, previzibile și nediscriminatorii de interes public cum este nominalizarea Roșiei Montane pentru UNESCO. Dovezi știintifice incontestabile atestă faptul că Roșia Montană găzduiește cea mai complexă și extinsă rețea de galerii miniere romane vreodată cercetată. Prin urmare nominalizarea sa este o acțiune guvernamentală pe deplin întemeiată și necesară pentru protejarea unui interes public superior.

“Dosarul de nominalizare a Roșiei Montane la UNESCO nu venit ca răspuns din partea Statului  român la procesul de arbitraj intentat de Gabriel Resources sau ca o măsură de reprimare luată de Statul român la adresa proiectului investițional al companiei Gabriel Resources. Proiectul Gabriel Resources e demult îngropat de propriile ilegalități și defecte și nu e ca și când ar mai avea nevoie de o ultimă barieră în calea materializării sale. Decizia de includere a Roșiei Montane în Lista Patrimoniului Mondiale nu este luată în mod unilateral de statul proponent, ci va fi luată de organele în drept ale UNESCO și strict în temeiul Convenției Patrimoniului Mondial. Prin urmare a invoca faptul că depunerea dosarului de nominalizare ar periclita poziția Statului român în procesul de arbitraj nu numai că nu are niciun temei legal, dar este un mecanism fățarnic de fugă de răspundere și o sfidare a eforturilor a zeci de specialiști și mii de cetățeni care au solicitat  prin petiții și în stradă acest angajament guvernamental”, a declarat Ștefania Simion, coordonatorul juridic Alburnus Maior.

“Pentru toți cei ce credem în Roșia Montană, pentru toți cei care am luptat mai bine de cincisprezece ani pentru salvarea ei, mandatul lui Dacian Cioloș va rămâne de tristă amintire, a unui premier care și-a încălcat cuvântul dat, care a ignorat expertiza specialiștilor și a cedat lobby-ului corporațiilor. Daca prezentul guvern a fost șantajat cu succes de industrie, ce urmează privind arbitrajul internațional va fi vai și mai amar. Lupta se câștigă oricum la Roșia Montană prin noi localnicii care ținem munții în loc,” a declarat Eugen David, președintele Alburnus Maior.

Foto credit: Edmond D. Kreibik