Totul despre legea minelor

Deputat sau trădător? Verifică-l cum a votat!

Propunerea de modificare a Legii Minelor a fost respinsă pe 10 decembrie în Camera Deputaților. Cele 160 de voturi în favoare nu au fost suficiente pentru a modifica o lege organică. Cele 22 de abtineri, alături de cele 105 voturi împotrivă au determinat respingerea legii. Potrivit Art. 132 din Regulamentul instituției, proiectele de legi şi propunerile legislative respinse de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională nu pot fi readuse în discuţia acesteia în cursul aceleiaşi sesiuni, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 104.

Raport de analiza - Legea exproprierii nationale – inceputul sfarsitului democratiei constitutionale in Romania

7 septembrie 2011Raportul analizeaza in detaliu reglementarile propuse, din perspectiva compatibilitatii lor cu normele constitutionale, reglementarile in materie ale Uniunii Europene, tratatele internationale la care Romania este parte, precum si cu jurisprudenta in materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului.  Prevederile propuse sunt analizate pe domenii si articole indicand rand pe rand serioasele vicii de constitutionalitate, cum se incalca obligatii ale statulu

Subscribe to Totul despre legea minelor