Contactează-ți deputatul!

Timp necesar de citit
2 minutes
Ai citit până acum

Contactează-ți deputatul!

26 august 2011

Dragi susținători ai campaniei Salvați Roșia Montană,

Proiectul de modificare a Legii Minelor 85/2003 inițiat de senatorii  Toni Greblă (PSD) și Ion Ruşeţ (PDL) (http://www.cdep.ro/proiecte/2009/500/40/9/se549.pdf) este pe cale de a fi introdus pe Ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților în sesiunea de toamnă.  Între modificările propuse există prevederi neconstituționale, care ar încălca grav drepturi fundamentale ale omului, de exemplu dreptul la proprietate. Dacă proiectul de lege este aprobat, oamenii din Roșia Montană și din orice zonă în care există o concesiune minieră deținută de o companie privată vor putea fi expropriați forțat de către o companie privată pentru un proiect de interes privat!

Acum este momentul să acționăm direct și să ne protejăm dreptul la viață și la proprietate! Azi e vorba de o proprietate din Roșia Montană, mâine poate fi vorba de proprietatea ta! Să nu lăsăm ca acest precedent să fie creat!

Contactează-l direct pe deputatul care te reprezintă (ales în colegiul uninominal din care faci parte) pentru a-i cere să nu voteze proiectul de  modificare al legii minelor. Înmânează-i petiția împotriva proiectului de modificare a legii minelor, pe care o găsești pe http://www.rosiamontana.net/, semnată de tine și de cât mai multe persoane (rude, prieteni, vecini, colegi, orice persoană din imediata ta apropiere). Cere-i deputatului tău să își facă publică poziția și să discute și cu alți colegi de partid despre votul împotriva legii minelor.

1. Cum afli care e colegiul tău uninominal?

Intră pe http://www.euroavocatura.ro/colegii_uninominale_alegeri_2008.php caută județul tău și apoi numărul colegiului uninominal în funcție de strada pe care stai.

2. Cum afli care e deputatul ales în colegiul tău uninominal?

Intra pe http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.ce?leg=2008 caută județul tău și vezi care e deputatul ales în colegiul uninominal din care faci parte.

3.  Cum afli adresa biroului parlamentar?

Dă click pe numele deputatului pentru a afla mai multe informații despre el, datele de contact precum și adresa și contactele biroului parlamentar. Sună sau deplaseaza-te personal la biroul parlamentar pentru a-ți programa o audiență cu deputatul tău.

4. Ce fac dacă nu îl găsesc?

Dacă nu îl poți contacta direct pe deputatul tău, ia legătura direct cu șeful său de cabinet și prezintă-i petiția și îngrijorările tale. Cere să ți se inregistreze petiția la biroul parlamentar, păstrează numărul de înregistrare și cere un răspuns în scris la solicitările petiției. Insistă!

5. Ce fac după aceea?

Trimite-te un email la adresa petitii@rosiamontana.net pentru a ne povesti cum a decurs întâlnirea.  Urmărește procesul legislativ pentru a vedea dacă deputatul tău a votat conform promisiunii. Trimite-ne copii după petițiile semnate sau tabelele de semnături scanate la aceeași adresă de e-mail sau prin poștă la Str. David Ferencs (Francisc), nr 10, ap. 5 Cluj-Napoca, Jud. Cluj, 400102 Romania.

Noi vom centraliza petițiile și audiențele din întreaga țară și îți vom trimite cu prioritate, toate noutățile și informațiile!

Acționează acum! Cu cât suntem mai mulți cu atât avem mai multe șanse de reușită!

Cu prietenie,

echipa „Salvați Roșia Montană”