FânFest 2014 - Cultivă revoluția!

Timp necesar de citit
1 minute
Ai citit până acum

FânFest 2014 - Cultivă revoluția!

Roșia Montană, 13 mai 2014 - Alburnus Maior şi Campania Salvaţi Roşia Montană au bucuria să anunţe o nouă ediţie a festivalului de cultură şi protest FânFest. Ajuns la cea de-a noua ediţie, FânFest se va desfăşura în acest an între 11 şi 17 august. Ediţia din 2014 propune publicului interesat un melanj multi-cultural, care aduce laolaltă muzica, teatrul, literatura, poezia, fotografia, activismul civic, tradiţia şi istoria – toate sub sloganul FânFest cultivă revoluţia!

În acest an activităţile festivalului se vor derula pe parcursul a 7 zile, dorinţa organizatorilor fiind ca aceia care vizitează Roşia Montană să aibă parte de o adevărată vacanţă culturală, în care să poată îmbina drumeţiile cu concertele, expoziţiile, dezbaterile, piesele de teatru şi multe alte evenimente din program. Astfel, participanţii vor avea posibilitatea de a descoperi nu doar Roşia Montană, ci şi lumea oamenilor care au ales să o apere: localnici, activişti sau artişti. Festivalul va găzdui iarăşi târgul ţărănesc cu produse tradiţionale şi hrană sănătoasă, alături de zona copiilor, ce oferă jonglerii, teatru de păpuşi şi pictură. Scena muzicală primeşte întăriri internaţionale şi putem confirma deja două trupe care se vor afla în august la Roşia Montană: Baba Zula din Istanbul, Turcia şi Chikos del Maiz din Spania. Alături de ei vor concerta numeroase trupe româneşti ce au susţinut şi în trecut Campania Salvaţi Roşia Montană, dar şi nume în premieră pentru FânFest, ca Toulouse Lautrec sau Vlad Dobrescu.

În ceea ce priveşte reprezentaţiile de teatru, colectivul clujean Reactor propune mai multe spectacole, în principal cu tematică socială. Numeroase evenimente speciale se vor regăsi şi în acest an în cadrul festivalului, de la recitaluri de pian sau orgă până la improvizaţii muzicale sau proiecţii acompaniate de muzică live.

FânFest este un festival realizat integral pe bază de voluntariat; toţi artiştii şi organizatorii se implică pro-bono. Costurile ce nu pot fi acoperite prin sponsorizări sunt achitate cu sume care provin din donaţii individuale sau mici granturi ale fundaţiilor culturale. La fel ca în anii trecuţi, şi în acest an organizatorii îi invită pe toţi cei care doresc să participe la finanţarea festivalului să contribuie prin mijloacele disponibile pe pagina evenimentului. În acest sens, simultan cu lansarea festivalului, Campania vă propune să susţineţi apelul de strângere de fonduri pentru transportul trupelor invitate la FânFest. Muzica solidarităţii e posibilă doar prin gesturi de solidaritate: www.fanfest.ro/donatii

***

Pentru mai multe informaţii: Tudor Brădățan, e-mail: tudor@rosiamontana.ro, mobile: +40 (0)745370524.