Informare de presa referitoare la emisiunile audio-tv pe tema Rosia Montana.

Timp necesar de citit
1 minute
Ai citit până acum

Informare de presa referitoare la emisiunile audio-tv pe tema Rosia Montana.

2 septembrie 2013 - Asociația Alburnus Maior a inițiat și coordonează Campania Salvați Roșia Montană, care în cei 14 ani de activitate a devenit cea mai mare mișcare socială și de mediu din România. În sprijinul Alburnus Maior mai multe organizaţii, grupuri de iniţiativă, instituţii şi cetăţeni desfăşoară activităţi şi îşi manifestă solidaritatea. Alburnus Maior reprezintă interesele acelor locuitori din Roșia Montană și din Bucium care se opun distrugerii localității și refuză să-și înstrăineze proprietățile pentru a face loc proiectului minier pe bază de cianură.
 

Zeci de mii de români au ieşit ieri în stradă să protesteze împotriva legii distrugerii Roşiei Montane, lege ce prevede inclusiv exproprierea localnicilor care se opun proiectului minier. În scopul de a reduce la tăcere vocea străzii numeroase instituţii media propun pentru această perioadă în prime-time emisiuni cu reprezentanţi ai companiei miniere. Pentru a crea iluzia de imparţialitate instituţiile media invită în cadrul emisiunilor reprezentanţi ai societăţii civile alături de angajaţi ai companiei miniere şi organizaţii satelit ale acesteia. Se evita astfel tema reala a acestor proteste: legea care urmeaza sa fie votata in Parlament, o tema asupra careia in nici un stat de drept nu o companie miniera are legitimitate si mandat sa se pronunte.
 

Alburnus Maior invită organizaţiile susţinătoare să nu participe la emisiuni publicitare comandate de RMGC pentru a nu legitima campania de dezinformare practicată de anumite instituţii de presă. Mai mult, Campania Salvaţi Roşia Montană va participa la emisiuni, în direct, doar cu reprezentanţi ai Guvernului României, iniţiatorul proiectului de lege trimis Parlamentului şi promotorul proiectului minier. 

Pentru mai multe detalii: Roxana Pencea, 0723.02.43.00