Pericolul exploatarilor aurifere de la Rosia Montana : "Ministerul Culturii a dat aviz distrugerii siturilor arheologice"

Timp necesar de citit
3 minutes
Ai citit până acum

Pericolul exploatarilor aurifere de la Rosia Montana : "Ministerul Culturii a dat aviz distrugerii siturilor arheologice"

Despre ce sit e vorba?

1 ianuarie 2003 - Apulum este unul dintre cele mai mari santiere arheologice din tara, la care lucreaza o echipa internationala pe care o conduc impreuna cu dr. Ian Haynes, de la Universitatea din Londra, si cu dr. Alfred Schöfer, de la Universitatea din Berlin. Daca pe noi soarta propriului patrimoniu nu ne mai preocupa atunci cind auzim fosnind dolarii, iata ca pe straini ii afecteaza. Zilele trecute am aflat de la Ian Haynes ca mai multi colegi englezi ii solicita noutati si precizari in legatura cu situatia de la Rosia Montana, fiindca nici arheologii britanici nu au de gind sa stea deoparte. De altfel, tot mai multi specialisti romani au formulat, public, critici la adresa proiectului. Opiniile se etaleaza de la cererea abandonarii imediate a oricarei activitati legate de exploatarea aurului pina la stoparea numai pentru moment a activitatii, prin retragerea dreptului de exploatare a zonei, care a fost in mod abuziv “descarcata de sarcina arheologica” in anul 2001.

Ce inseamna “descarcare de sarcina arheologica a unui teren”?

Conform legislatiei noastre, care concorda cu cea europeana, in zonele unde exista vestigii arheologice, o lucrare de constructie sau orice modificare ce afecteaza subsolul unui teren nu se poate efectua decit dupa o expertiza arheologica. Daca in teritoriul afectat se constata existenta unor vestigii, atunci investitorul trebuie sa finanteze cercetarea arheologica propriu-zisa, si, dupa caz, protejarea si punerea in valoare a monumentului descoperit. Abia dupa ce piesele sint transportate la muzeu, terenul de unde s-a scos intreaga informatie de natura stiintifica este “descarcat de sarcina arheologica” si lucrarile pot incepe.

Si care este necazul la Rosia Montana?

Saparea mai multor obiective a inceput promitator in 2001, cu rezultate de maxim interes pe plan stiintific, iar in 2002, stupoare: in loc sa continue cercetarea lor, asa cum cer legislatia si etica profesionala, societatea miniera a primit din partea Ministerului Culturii avizul sa le distruga. Care este situatia concreta la Rosia Montana? Exploatarea de suprafata a aurului va duce la disparitia unor dealuri intregi si, o data cu ele, a galeriilor de mina romane si a asezarilor si cimitirelor din anticul Alburnus Maior. Pentru a permite asa ceva, toate siturile arheologice trebuie cercetate exhaustiv, iar ruinele monumentale trebuie transferate in alta parte pentru a fi conservate. Dar daca un edificiu de piatra cu instalatie de incalzire centrala, hipocaust, cum este cel descoperit recent in “Carpeni”, poate fi la rigoare demontat si reasamblat la loc sigur, ce ne facem cu zecile, poate chiar sutele de galerii romane care nu au fost inca cercetate si care se vor prabusi cind primele explozii vor zgudui terenul? Din cauza microclimatului specific, aici s-au pastrat perfect intreaga structura din lemn, precum si alte obiecte din epoca romana.

La Alburnus Maior, documente unice in lume

Ce are atit de special Rosia Montana? Nici o asezare miniera nu este mai faimoasa ca Alburnus Maior, Rosia Montana! Acestui sit nu i-au adus celebritatea nici legendarul aur transilvanean si nici palpitanta poveste a comorii lui Decebal, ci descoperirea, acum mai bine de doua secole, a unor documente unice care au aruncat o lumina nebanuita asupra mineritului roman, asupra vietii cotidiane din provinciile latinofone ale imperiului si, nu in ultimul rind, asupra dreptului roman. Sint vestitele “tablite cerate”, care cuprindeau acte de vinzare-cumparare sau de inchiriere a fortei de munca, ori dari de seama si liste de cheltuieli ale unor asociatii.

Ce asteptati de la noile sapaturi?

Arheologii nu sint cautatori de comori. Ei au datoria sa clarifice informatiile din sursele literare si epigrafice. Din tablite si din inscriptiile pe piatra gasite intre timp rezulta ca in zona existau mai multe asezari. Cel mai intrigant caz este cel al asezarii principale, Alburnus Maior, care pare sa fi cuprins mai multe cartiere sau sate si catune. Sapaturile din anul 2001 au ridicat un colt din valul ce acoperea misterul lui Alburnus Maior. Pe mai multe dealuri invecinate au aparut un fel de “acropole” cu temple si alte cladiri, unele publice, altele private. Numeroasele inscriptii gasite ne informeaza ca fiecare constituia locul sacru al unei semintii ilire: ansii, sardeatii, baridustii etc. De asemenea, s-a conturat centrul religios al unor mineri veniti din miezul Asiei Mici. Au aparut si mai multe necropole, corespunzind fiecare probabil altei semintii. De exemplu, pe dealul Curisiu Monului a fost descoperit un templu cu un plan absolut clasic.

Descarcarea arheologica s-a dat pentru suprafete necercetate

Sa intelegem ca sapaturile arheologice au fost intreprinse cu superficialitate sau cu lipsa de profesionalism?

Nu. Dupa cum o arata si volumul de rapoarte arheologice pe anul 2001, cercetarile in sine au fost foarte bine executate si nu li se poate reprosa nimic celor care au sapat efectiv la un obiectiv sau altul. Necazul este ca, fiind investigate numai doua-trei hectare, descarcarea de sarcina arheologica a fost acordata pentru un perimetru de nu mai putin de 200 de hectare. Zona descarcata de sarcina arheologica cuprinde, prin urmare, numeroase monumente inca necercetate. Trebuie sa se revina asupra acestei decizii si este necesar ca arheologii sa fie lasati sa-si faca treaba asa cum o cer interesul stiintific si etica profesionala. Dar “Gold Corporation” a investit bani... Personal, eu nu am nimic contra lui “Gold Corporation” sau a altor promotori ai proiectului si nici nu ma asez pe pozitia transanta a stoparii sale imediate si neconditionate. Dar ca specialist si ca cetatean ma ridic impotriva distrugerii cu buna stiinta a unor monumente unice. De altfel, eu nu-i fac nici un proces de rea-credinta lui “Gold Corporation”. Am inteles ca au investit pina acum doua milione de dolari in cercetarea arheologica, ceea ce este o suma fabuloasa la nivelul Romaniei. Ginditi-va ca anul acesta Ministerul Culturii a acordat unui santier arheologic, cum a fost santierul meu de la Apulum, cu ceva mai putin de 1.000 de dolari, mai precis 30 de milione de lei.

Actiunile de protest nu au cumva o conotatie politica?

Nicidecum. De altfel, proiectul a fost initiat pe vremea fostei guvernari si inca din anul 2000 profesorul Ioan Piso de la Universitatea din Cluj, director al Muzeului National de Istorie a Transilvaniei, a protestat intr-o scrisoare deschisa adresata fostului ministru Ion Caramitru, atragind atentia asupra riscurilor pe care le incumba o astfel de intreprindere. Scrisoarea sa poate fi gasita pe Internet la site-ul Rosia Montana. Sint sigur ca domnul ministru Razvan Teodorescu, un savant si om de cultura eminent, va reactiona cu vigoare si eficienta la protestele specialistilor romani si straini, realizind amploarea dezastrului ce se profileaza.