Scrisoare deschisă privind încălcarea eticii şi obiectivităţii jurnalistice pe subiectul Roşia Montană

Timp necesar de citit
3 minutes
Ai citit până acum

Scrisoare deschisă privind încălcarea eticii şi obiectivităţii jurnalistice pe subiectul Roşia Montană

10 februarie 2012
Scrisoare deschisă privind încălcarea eticii şi obiectivităţii jurnalistice pe subiectul Roşia Montană

Liberatatea presei este unul din cele mai preţuite principii în Europa, dar în acelaşi timp, poate fi cu uşurinţă erodată în mod flagrant sau pe tăcute. Ne adresăm astăzi asociaţiilor care veghează ca acestă libertate fundamentală să fie respectată peste tot în lume. Prin această scrisoare vă transmitem îngrijorarea noastră profundă referitoare la modul în care un subiect extrem de important pentru societatea românească este reflectat în presa naţională. Propunerea de proiect  pentru deschiderea a celei mai mari mine aurifere de suprafaţă din Europa este unul din cele mai importante subiecte de dezbatere publică implicând pe lângă opinia proponentului şi o amplă opoziţie.

Campania Salvaţi Roşia Montană reprezintă vocea opoziţiei faţă de proiectul minier propus de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) reunind sute de organizaţii şi foruri ştiinţifice şi zeci de mii de persoane private care doresc păstrarea Roşiei Montane şi dezvoltarea durabilă a zonei. Cu toate acestea, acoperirea media pe acest subiect este în mod vădit determinată de contractele de publicitate încheiate de RMGC şi trusturile de presă în detrimentul obiectivităţii jurnalistice.

În ultimii ani, eforturile RMGC de a demara proiectul minier s-au intensificat în mod considerabil. Iar cele mai consistente demersuri pot fi remarcate în campania şi bugetul de publicitate1 al companiei miniere. Publicitatea RMGC a fost difuzată pe toate canalele româneşti, inclusiv pe postul public de televiziune, deşi în repetate rânduri Consiliul Naţional al Audio Vizualului a declarat reclamele companiei ca fiind înşelătoare. Un exemplu în acest sens este decizia Consiliului Român al Publicităţii din august 2011, organism ce are rol consultativ în publicitate, care a decis că spoturile difuzate la acea vreme dezinformează. Manipularea exercitată prin publicitate a fost semnalată în repetate rânduri atât de societatea civilă, cât şi de alţi junalişti. În plus, ne sunt semnalate în ultima vreme din ce în ce mai multe cazuri de  presiuni incacceptabile care se fac asupra jurnaliştilor din diferite redacţii pentru a retrage articolele care prezintă într-o lumină nefavorabilă proiectul minier.

Presiunea financiară exercită asupra trusturilor de media din România este copleşitoare şi acest lucru se reflectă pe deplin şi în conţinutul editorial al acestora. Un exemplu relevant în acest sens este şi emisiunea „Patrimoniul Nimanui”difuzată la postul de televiziune Realitatea TV, duminică, 5 februarie, ora 16.30, având drept subiect patrimoniul de la Roşia Montană. Asociaţia Alburnus Maior a atras atenţia, printr-o scrisoare deschisă realizatorului că emisiunea se constituie ca un pur exerciţiu de relaţii publice contestând multiplele aspecte ale modului cum emisiunea este realizată, precum şi faptul că moderatorul emisiunii, Mihai Tatulici a beneficiat în 2010 de o o excursie în Noua Zeelandă platită de Roşia Montană Gold Corporation. Deosebit de grav este că dl. Tatulici, ce este perceput ca formator de opinie de către publicul larg. Nu a ezitat însă să se folosească de statutul său profesional pentru a manipula şi denatura prezentarea situaţiei de la Roşia Montană exprimându-se inclusiv în favoarea nerespectării legilor în procedura de autorizare a minei, şi ajungând chiar la încurajarea şi orchestrarea presiunii publice asupra invitaţilor care nu împărtăşeau punctul de vedere al companiei. Comportamentul moderatorului nu doar aduce atingere statutului de jurnalist, dar este şi unul potenţial periculos, instigând mase de oameni la fapte şi manifestări incalificabile.

Considerăm că prin lipsa de profesionalism a dlui Tatulici se aduce atingere imaginii profesiunii de jurnalist şi obiectivităţii care trebuie să caracterizeze această breaslă. În plus, încurajează demersuri similare în rândul colegilor jurnalişti şi legitimizează pseudo-dezbateri ce încalcă regulile de bază privind obiectivitatea dezbaterilor televizate şi corecta informare a publicului în probleme de interes major.

Exemplul de mai sus, nu este un caz singular, aceeşi tendinţă remarcându-se la întreaga presă românească. Subiectul Roşia Montană fie estre tratat în interesul companiei, fie este ignorat.

Considerăm că situaţia prezentată mai sus este în mod direct corelată cu modul în care trusturile de presă, pe baza politicii de finanţare, aleg să prezinte anumite subiecte în detrimentul obiectivităţii jurnalistice. Cum independeţa conţinutului editorial nu poate fi garantată, clauzele contractelor de publicitate sunt secrete şi în lumina exemplului de mai sus, vă solicităm spijinul în denunţarea publică a acestor practici, solicitarea retragerii publicităţii RMGC de pe postul public de televiziune şi sancţionarea dlui Tatulici pentru denigrarea profesiei de jurnalist.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să o contactaţi pe Ştefania Simion, consilier juridic Alburnus Maior, tel. 0040 0741 137266, e-mail: stefania@ngo.ro

Cu respect,
Eugen David

Preşedinte Alburnus Maior
Asociaţia Alburnus Maior
str. Principală nr. 299
Roşia Montană, judeţul Alba
Tel: 0040  0740 280309
E-mail: alburnusmaior@ngo.ro
www.rosiamontana.org

Devenită în timp cea mai mare campanie de mediu şi socială din România, Campania Salvaţi Roşia Montană reprezintă opoziţia faţă de proiectul minier de exploatare a aurului propus de compania Roşia Montană Gold Corporation(RMGC). Acest proiect ar presupune deschiderea celei mai mari mine de aur de suprafaţă din Europa, prin distrugerea Roşiei Montane şi a unei zone importante a Munţilor Apuseni.