Peste tot poliție, nicăieri justiție! Pungești și Roșia Montană, sub asediul autorităților române!

Timp necesar de citit
2 minutes
Ai citit până acum

Peste tot poliție, nicăieri justiție! Pungești și Roșia Montană, sub asediul autorităților române!

3 decembrie 2013 - Ieri, senatorii au dezbătut și s-a votat în regim de urgență propunerea cu modificările cerute de Guvern la actuala Lege a Minelor. Propunerea L 304/2013 a fost respinsă de Senat în lipsa numărului de voturi necesare. Legea a fost transmisă însă către Camera Deputaților care este în acest caz forul decizional. Este foarte probabil ca această lege să fie supusă votului, la presiunea grupărilor politice servile intereselor companiilor de minerit, în perioada sărbătorilor de iarnă. Cea mai recentă inițiativă legislativă de favorizare a companiilor miniere a avut loc pe fondul evacuării în forță a taberei de rezistență din satul Pungești, acolo unde localnicii se opun extragerrii gazului de șist prin fracturare hidraulică.

La doar o zi după ce toți românii au sărbătorit Marea Unire, subjugarea gravă față de interesele companiilor străine a ieșit la iveală în cazul unei mari părți a oamenilor politici români și a unor instituții precum Jandarmeria. Legea respinsă ieri de Senat din lipsă de cvorum, a fost totuși votată pozitiv de 85 de senatori ce au fost de acord cu subminarea interesului legitim național în fața celui financiar străin. Distribuția voturilor pozitive arată că membrii PSD și PNL au votat aproape uniform în favoarea acestei legi.

Prevederile legii votate ieri de Senat includ modificări ale actualei legi a minelor nr.85/2003 prin care lucrările operatorilor minieri privaţi ar fi declarate de utilitate publică și li s-ar permite să exproprieze cetățeni români de bunuri imobile legal dobândite. Dacă această lege va pargurge cu succes toate etapele și va fi adoptată, va permite unor companii ce prospectează sau extrag resurse minerale să obțină în timp record orice teren vizat. Legea face referire la resurse precum: aur, argint, cărbune, roci de construcție, nisipuri, roci ornamentale, dar și gaze inclusiv de șist.

În cursul dimineții de luni, la ora 4 a.m., localnicii din Pungești, reuniți pentru a se opune instalării sondei Chevron și creării unui precedent deosebit de periculos pentru România, au fost atacați cu brutalitate de forțele de ordine ale Jandarmeriei române. Sub pretextul “restabilirii ordinii” jandarmii au comis abuzuri ce au avut ca rezultat spitalizarea mai multor persoane. Intervenția acestei divizii a forțelor armate românești a fost determinată de sprijinul nelegitim acordat de premierul Victor Ponta companiei americane Chevron. La ordinele înalților oficiali români, jandarmii au funcționat în acest caz ca trupe de mercenari punându-și gratuit la dispoziția companiilor private serviciile de uz al violenței. La doar o zi de la inițiere, peste 12000 de persoane au semnat petiția internațională Avaaz care solicită organismelor europene și organizațiilor pentru respectarea drepturilor omului o poziție fermă pentru condamnarea abuzurilor forțelor de ordine românești.

“Deciziile se iau politic, degeaba avem foruri legislative în care să se dezbată propunerile. Legea respinsă ieri a avut soarta hotărâtă în niște birouri în care, în spatele ușilor închise, câțiva politicieni au decis ca pentru cine știe ce motiv să dea o lege prin care românii să rămână fără case. Mare parte dintre restul politicienilor s-au conformat ca niște oi, la fel cum cutezătorii jandarmi s-au comportat la Pungești ca niște berbeci trimiși să împungă cetățeni români ce își apără sursele de apă împotriva poluării” a declarat Eugen David, președintele asociației Alburnus Maior.

Imagine: certificatul medical al dlui Constantin Spiridon, ajuns în mașina salvării după intervenția jandarmilor la Pungești